Cauciucurile au profiluri diferite, sunt proiectate pentru a se adapta la diferite tipuri de suprafete: asfalt, pamant, zapada, nisip etc. Alege cauciucurile care iti asigura aderenta si fiabilitate pe tipul de teren pe care il parcurgi cu precadere. De exemplu, pentru un teren asfaltat, se recomanda cauciucuri cu profil slick sau crampoane mici, acestea au rezistenta redusa la frecare si o durata de viata mai mare. Pentru un drum forestier / de pamant, se recomanda cauciucuri cu profil pronuntat (crampoane mari), acestea au aderenta sporita si o protectie mai buna impotriva intepaturilor.
Dimensiunea rotii: cauciucurile au diametre diferite si se potrivesc exact cu dimensiunea rotii. Nu risca sa cumperi cauciucuri incompatibile si verifica dimensiunea rotii pentru a alege diametrul corespunzator. Dimensiunea rotii se exprima in inch sau milimetri si se poate afla de pe cauciucul vechi, varianta cea mai rapida. De exemplu, o roata de 26 inch are un diametru de 559 mm, iar un cauciuc compatibil ar avea dimensiunea 26 x 2.125, unde 26 reprezinta diametrul in inch, iar 2.125 reprezinta latimea in inch.
Balon cauciuc: acesta reprezinta latimea cauciucului si influenteaza confortul, stabilitatea si amortizarea socurilor. De princiupiu, alegi un balon mai lat pentru un confort sporit si o amortizare mai buna, sau un balon mai ingust pentru un plus de viteza si frecare mai mica. De exemplu, un cauciuc cu balonul de 2.125 inch are o latime de 57 mm.